“Bona Fides – Eugen Chelaru” se numără printre primele cabinete de avocatură înființate în judetul Argeș după adoptarea Legii nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, prin care această profesie a fost liberalizată. Titularul cabinetului este avocatul Eugen Chelaru, care este și membru al consiliului Baroului Argeș.

Eugen Chelaru este doctor în drept și are o experiență de peste 27 de ani în profesii juridice. Faptul că este și profesor universitar i-a permis titularului cabinetului să aprofundeze studiul diverselor reglementări legale și situatii juridice, ceea ce îi este de mare ajutor în activitatea practică de avocat.

În cadrul cabinetului își desfășoară activitatea și avocați colaboratori, selectați dintre cei mai buni absolvenți ai Facultății de Drept. Aceștia își perfecționează pregătirea profesională urmând studii masterale.